Gluma zilei

Ballantine's Day

Martorii lui…Georgescu(„Brainleșii”)

La mai bine de 100 de ani de la Revoluția din Octombrie(bolșevică) din 25 octombrie(7 noiembrie pe stil nou) Rusia a făcut o nouă revoluție de data asta în România pe care putem s-o numim „Involuția din Noiembrie”. S-a schimbat doar liderul, în locul lui Lenin e Putin, deci doar prefixul. Daca Lenin l-a sponsorizat pe Bela Kun, probabil din banii furați României, Putin îl sponsorizează pe Georgescu. Cum Bela Kun a eșuat(tot pe mâna României) și istoria se spune că se repetă…mai așteptăm. „Involuția din Noiembrie” a avut doi vectori importanți unul naționalist și unul religios care practic înseamnă filetism(etnofiletism), filetism condamnat și calificat drept erezie chiar de Biserica ortodoxă română acum 150 de ani la Constantinopol pe vremea când biserica era un focar de cultură și nu un focar de înbuibați analfabeți. Așa a apărut noua sectă…”Martorii lui Georgescu”(Cel dus cu pluta pe o mare de proști). „Sectanții”, foarte agresivi fizic și verbal par a fi o specie care și-a oprit evoluția acum sute de mii sau milioane de ani și au virat pe creanga cu pitecantropul. Aș mai adăuga un vector, cel protocronist care latent a existat la un nivel mai mic în ultimii 50 de ani. Apărut prin anii 70 ca un răspuns la cărticelele rusești, așa zis de propagarea științei(de fapt reinventarea științei pe stil rusesc), potrivit cărora rușii inventaseră cam tot, protocronismul a fost ca o dizidență…ba ai noștri. Acum protocronismul a devenit milenar cu limba dacică, tunelurile dacice etc. Ne-am oprit la daci pentru că sectanții(care evident se cred toți urmașii lui Burebista și Decabal) nu știu că lumea a existat și înainte și după daci, au mai auzit ei ceva de pe la Sergiu Nicolaescu dar sunt convinși că după Decebal a urmat Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare apoi Mihai Viteazul și Ceaușescu. Nu au auzit de cele n popoare migratoare care au trecut și unele chiar s-au stabilit pe teritoriul actual al României. Dacă și-ar face un ADN ancestral ar avea mari surprize. Apropo pe-aici au trecut și vandalii…să fie asta explicația.

P.S. Șirul tâmpeniilor debitate de CG este de neoprit, „brainleșii” oricum nu compilează e „oculta” pentru ei, iar cei cu ceva mai mulți neuroni, nu suficienți, consideră că totul e făcut cu IA. Sunt de nezdruncinat. Problema lor este dacă îi întrebi ce a zis Georgescu sau mai rău…ce a făcut?…pauză…silentio stampa.

Iehovin

Patriotismul de bodegă

Patriotismul declarativ sau de bodegă, trebuie luat ca atare, declari că ești patriot, e suficient, nu trebuie să demonstrezi nimic, te cred toți. Dacă ai și un discurs cu patria mea, poporul român, România e centrul universului etc. și dacă pui pe tine o ie, costum național și la gât tricolorul e suficient, toți proștii te adulează dar tu de fapt nu ai făcut nimic pentru țara ta. Patrioții adevărați sunt cei care au făcu ceva pentru țara lor. Și aici sunt mai multe tipuri, patrioți care au luptat să-și apere țara fie voluntar cu arma în mână fie apărând interesele țării în alte moduri, nu sunt cazuri recente. Mai sunt patrioții de conjunctură care au adus beneficii sau prestigiu României fără să-și dorească neapărat acest lucru, de exemplu un artist celebru(pictor, sculptor, actor etc.), un scriitor devenit celebru în lume sau un sportiv celebru(nu dau exemple, sunt mulți). Acestora poți să le spui patrioți, dar pe Șoșoacă de exemplu(patrioată declarativă cu șoricu’ gros) care ne face de râs în parlamentul european, practic face deservicii țării nu o poți numi patrioată doar pentru că poartă ie și are limbaj de mahala. Reveniți-vă! Valabil și pentru ceilalți „patrioți” de mucava care bat țara în costum național cu tricolorul la gât ca să vă ia voturile.

Zeflemoxis

 

„Văduva neagră” a PSD

Anca Alexandrescu, zisă și „văduva neagră” a PSD, fată a fostului ziarist securisto-comunist Horia Alexandrescu, a preluat genetic aceste calități de la tatăl ei. Infiltrată de „cineva” în zona politică, în speță la PSD, pregătită temeinic de Coroiu(prietenul lui H. Alexandrescu și coleg de servicii) la Evenimentul și preluată de Năstase ca trompetă, a făcut senzație în lumea ziaristică cu osanale tip PCR(remarc aici articolul despre cămile). Drumul de consilieră al domnișoarei nu s-a oprit aici și nici stipendiilor acordate care au devenit o obișnuință in viața ei. Bombonel a căzut pe scări, nicio problemă, l-a preluat pe Oprescu, tot consilieră, cred totuși că a fost sarcină de serviciu. I-a căzut lui Oprescu sacoșa cu bani din mașină dar Ancuța cu părere de rău a continuat. Ce să vezi… devine și consiliera lui Ponta, cel care a scăpat pe nedrept de pușcărie. Ponta ucenic conștiincios al lui Năstase voia și el să-și umple buzunarele și a făcut toate nefăcutele, dar corupția din justiție l-a facut scăpat. Cel mai mare tun cred că l-a dat cu KazMunaiGaz cărora le-a făcut cadou din banii noștri 600 mil. de dolari(aș numi asta trădare națională). Probabil cu acei bani a devenit astăzi un prosper om de afaceri. Săracii azeri nu aveau de unde să plătească. Probabil consiliera lui, Ancuța, a intermediat afacerea. Nu ne dăm seama cum a încasat Ponta șpaga(probabil cont într-un paradis fiscal ca mentorul său Bombo) dar la Ancuța a fost vizibilă, un post fictiv plătit cu 10000 Euro net lunar timp de un an. Pute rău a șpagă mascată. A fost și consiliera Sorinei Pintea, ministrul sănătății, cercetată pentru luare de mită la achiziții….cine credeți ca era consiliera pe achiziții a ministrului?….ei bine ați ghicit din prima. Dar iată că o nouă stea a apărut la PSD, Dragnea. Și Ancuța i-a fost distribuită consilieră. Dar ce să vezi…Dragnea ajunge și el la Rahova, Ancuța credincioasă l-a vizitat și i-a luat și interviu(probabil avea și „oarece frici” să nu scape ăsta ceva despre ea). După atâția șefi ghinioniști, în PSD i s-a spus „văduva neagră” sau „devoratoarea de președinți”. Dragnea apucase să i-o plaseze între timp lui Dăncilă, tot consilieră. Între timp își umfla conturile, prin stipendii, lua bani de peste tot, de pe la tot felul de firme de stat chiar și unele care erau în faliment(Intrăm în faliment da’ bănuțu’ fetii e musai să-l dăm). Recuperată în sfârșit de partida pro rusă, de Gușă care după ce a făcut peste 300 de milioane datorie la stat(adică pe banii noștri) cu Realitatea a deschis Realitate plus(nu știu cum e posibil, o să ajungă la Realitatea plus plus….). Asociat cu patronul gunoaielor din București, gunoiul rus, sau Gușin cum i se mai zice, care se crede gurul(noi am pronuța cu c)politicii românești și debitează inepții fără nicio dovadă(pro Putin bine-nțeles), o ține în lesă pe Ancuța și o asmute împotriva celor care nu-i convin lui sau șefilor de la răsărit de unde-și ia lumina. Acum ordinul pe unitate e promovarea lui Georgescu. Au descoperit așa zisul „stat paralel” de cațiva ani dar…nu n-il prezintă și nouă. Dezbaterea va continua alți cațiva ani(dacă nu vor ajunge…știm noi unde) și pun pariu că tot…nimic. Aș propune două nume în acest „stat paralel”, Gușă, Georgescu si Alexandrescu, deși Ancuța pare doar o trompetă(cu imunitate de la secu). Partida pro rusă, unii dintre ei cu cazier, ar putea fi „statul paralel” și dacă Georgescu ar ieși președinte mulți dintre ei ar ieși în față cu pieptul bombat. Și Ancuța ar putea fi un bun consilier prezidențial. Să vezi atunci stipendii…și oricum nu lasă serviciile din mână o fată așa calificată. „Marș bre!”(citat din AA, „ieducație” și cultură)
Un citat edificator dintr-un articol scris de Vasile Dâncu:
„…nu fac polemică cu Anca Alexandrescu, ”văduva neagră” a PSD. Uitasem că există, ultima dată am văzut-o controlând poșeta doamnei Viorica Dăncilă, premier al României, control după care raporta dacă are sau nu bani în poșetă. Experiența mea îndelungă prin zona PSD și memoria poveștilor de alcov din cabinetele președinților mă pot ajuta să deschid un lung serial despre activitatea complexă a celei care a generat rândurile de față și despre rolul acesteia în comunicarea mediatică și consilierea conducerii PSD, mai ales în realizarea blocajelor de comunicare și scurgerea de informații. Dar nu merită deocamdată acest efort…”

Decephallus per Scornilo

Elon Musk sau „KK Maximus”

Elon Musk și-a schimbat profilul pe rețeaua lui de socializare X.
Acum se numește “Kekius Maximus”.
În română i-am spune “KK Maximus”.

Clovnul de la curtea lui Trump. S-ar putea ca la un moment dat „regelui” să nu-i mai placă glumele lui. De fapt sunt doi clovni…cam mult.

Muscă din Mucidava

Parcă seamănă cu ceva…

„Înainte de invazie, inamicul va încerca să tulbure situația politică internă. Vor apărea mișcări și partide locale radicale de dreapta, finanțate de Rusia.
Nu va fi nevoie să vă atace imediat cu tancurile lor, deoarece pot mitui pur și simplu sute de idioți utili și bloggeri pentru a semăna haosul și a stârni neîncrederea față de autorități.
Aceștia vor disemina conținut social media direcționat care vă va provoca, apăsând puternic pe punctele sensibile ale societății dumneavoastră – toate generate de fabricile de roboți și de specialiștii ruși în operațiuni psihologice.”

Oleksandr Mykhed

https://www.theguardian.com/commentisfree/2024/dec/27/europe-wartime-mindset-ukraine-nato-kyiv-russia

Dar cine e de vină?

În primul rând….electoratul needucat, majoritar, care ne-a ținut captivi în siajul FSN-PSD 35 de ani. Ne aducem aminte că în ’90 mândrii votanți FSN erau 65-85% din electorat. Paradoxul este că actualii votanți ai așa zișilor suveraniști provin în marea majoritate tot dintre votanții FSN-PSD și au aceeași patimă care transcede rațiunea, rezistă în fața oricărui argument rațional sau dovadă. Muuult mai bine. Le amintesc că cel mai mare suveranist a fost Ceaușescu, sub conducerea lui „înțeleaptă” România a ajuns pe penultimul loc în Europa puțin înaintea Albaniei. N-au vrut să pedepsească pe nimeni cum se tot zice pe la toate televiziunile. Când ai citit în viață doar două cărți, „tiktok” și „feisbuc”, atât te duce mintea. De ce n-au votat REPER, Forța dreptei sau PMP de exemplu, sau Diaconescu la prezidențiale care era cu 10 clase peste toți, sau Geoană, „prostănacul”, oricum mult mai deștept decât Georgescu, sau chiar Ana Birchal, femeie inteligentă(dar femeie, proștii sunt și misogini) dacă tot voiau să-i pedepsească.
Iohanis e pe locul doi cu o politică internă dezastruoasă, cu uniunea PSD-PNL, cu impunerea lui Câțu și apoi Ciucă ca șefi de partid obedienți, cu promovarea politicienilor slinoși gen Rareș Bogdan etc. Acum „Uniunea Stânga-Dreapta” ni-l bagă pe gât pe primul fondator USL Antonescu fost „Căcărău”, mare orator, din aceeși clasă „Micul Titulescu” cu Ponta cel scăpat de pârnaie de casa Șova și judecătorii „imparțiali”.
PSDul partid care și-a promovat toți proștii în funcții de conducere sau…..de unde nu-i, nici… Acest partid care a furat, a mințit, între ’90 și ’96 a distrus și vândut toată industria României pe nimic cu aportul lui Roman și ce a mai rămas a prăduit Năstase, este prima opțiune a electoratului. La Ponta n-a rămas mare lucru, câteva consultări juridice la firmele de stat falimentare, ceva CA uri și ce-a mai ciugulit de la KazMunaiGaz(el și Ancuța) cărora le-a făcut cadou 600 mil. dolari din banii noștri, evident.
PNLul, nicio diferență, au se pare aceeași schemă de funcționare. Un Ciucă obedient, cu un IQ mai mic decât numărul de la bocanci, în care PNLul a investit mari sume din banii noștri. Apropo când se va schimba această lege care dă bani partidelor din bani publici. Să se finanțeze din banii lor, din cotizații. Să nu arunce 4 mil. de euro pe promovarea cărții unui idiot(în slujba țării).
USRul partid cu membrii care luați individual par mai inteligenți, dar colectiv sunt proști și țâfnoși. Nici nu-și dau seama câte procente au pierdut cu susținerea necondiționată a lui Voiculescu, un zero barat cu studii dubioase. Cu LGBTul la fel. Au probleme de adaptare la societatea românească.
Partidele așa zis suveraniste au discursuri cu aceleași cuvinte(puține): poporul, neamul românesc, patria, România, Dumnezeu, amin, așa să ne-ajute Dumnezeu etc. Prezentare: costum național, ie, mai nou cal alb și în unele cazuri…botniță.
AUR condus de un golan condus și susținut de un serviciu de sorginte chirilică. La sfatul lui Georgescu colindă țara in costum național ca modelul lui, Zelea Codreanu, să sucească mințile unor proști și unde se poate mai trage și-un scandal. Interzis în Republica Moldova și Ucraina.
SOS condus de o mahalagioaică care își ia instrucțiunile pe fața direct de la ambasada Rusiei. Mulți români seamănă cu ea și probabil se recunosc în comportamentul ei. Ferentariul e doar o glumă față de ea. De regulă în ie… și ea a fost la cursurile lui Georgescu.
POT partidul unui semidoct, psihopat paranoic adept al tuturor teoriilor conspirației, antivaccinist, el însuși creator de diverse cretinisme dovedite. Cu eroi ca Zelea Codreanu și Antonescu se înconjoară acum de neolegionari. Nu răspunde la întrebări ca să nu se-ncurce, își debitează doar propozițiile pe care le-a construit cu greu acasă, în fața oglinzii. Acele propoziții dedicate special unei anumite categorii. Caricatura unui guru. Aceste informații…le-am luat direct de la robinet. Apropo, a scăzut dramatic consumul de pepsi și cola. Prostu’ fără să vrea a făcut ceva pentru sănătatea populației(la trup nu la minte).
UDMR paradoxal, singurul partid cu discurs coerent care-și vede de interesele lui. Nu intră la vinovați.
Apoi vin candidații…
Ciolacu(zis și covrigarul) fost purtător de geantă a șefilor cu influență, revoluționar cu rol determinant la marea revoluție din Buzău(n-a participat în mod direct, nici nu avea la ce, dar a dat acatiste). Pe baza acestei diplome obținute fraudulos și-a luat bani, spații comerciale și terenuri. A dat iama prin interpuși(nepoți) și la fonduri europene, ca să nu zică lumea că n-avem absorbție. A cărat el geanta dar…a meritat.
Ciucă general în țara cu cei mai mulți generali, mai mulți decât SUA. Dacă l-aș fi cunoscut în alte condiții aș fi crezut că e cel mult plutonier. Mare scriitor pe banii noștri, sincer nici cartea nu cred că a scris-o el, cred ca tot PNL a plătit-o. Să vedem acum ce fac cu tonele de maculatură, cred că sunt pline sediile PNL de cărți cu această operă inestimabilă, „doctor” ca răposata Lenuța de la biroul 2. Pe banii lui și-a plătit doar lucrarea de doctorat.
Lasconi….fiecare prost are în viața lui un moment de glorie, irepetabil…oricum și ceilalți țin aproape. Nu-și dă seama că a fost votată din cauza celorlalți candidați ca răul cel mai mic. Te rog să nu mă spui lui Trump. Dacă Nicușor candidează Lasconi nu ia nici 1%. Că nu-și dă seama ea înțeleg, atât poate, dar ceilalți de la USR păreau mai inteligenți…dar poate mă înșel.
Despre ceilalți am scris mai sus, sunt o emanație a lipsei de educație, a analfabetismului funcțional.

Decephallus per Scornilo